atributiv, -ă
Parte de vorbire: adj.
Etimologie: (fr. attributif)
Etimologie: (fr. attributif)
1. cu funcție de atribut.
2. propoziție ~ă = (și s. f.) = propoziție subordonată care îndeplinește funcția de atribut pe lângă un substantiv din regentă; propoziție relativă.